V-ați gândit să vă achiziționați o pompă de căldură, dar nu știți încă dacă e alegerea cea mai bună?
În cazul acesta, noi vă vom explica, succint, ce sunt pompele de căldură, ce avantaje și dezavantaje au. În felul acesta, împreună cu instalatorul sau firma de instalații termice cu care colaborați, veți putea lua decizia potrivită pentru familia și casa dumneavoastră.
Pompă de căldură – principiul de funcționare
În pământ, în aer sau în apă se acumulează căldură, în mod natural. Plecând de la acest avantaj pe care natura ni-l oferă, gratuit, s-a găsit o modalitate de a profita de căldura acumulată, astfel încâ costurile pentru încălzire să fie cât mai mici.
Pompa de căldură extrage căldura din apă, aer sau pământ (de aceea există și modele variate: aer-apă, sol-apă, în funcție de principiul de funcționare), apoi, cu ajutorul unui compresor, aerul preluat este încălzit la o temperatură și mai ridicată, ce urmează a fi redistribuită în locuința dumneavoastră, printr-un sistem de radiatoare/ventilconvectoare etc.
Pompa funcționează pe bază de curent electric și nu necesită alte tipuri de combustibil, precum lemn sau cărbune, ceea ce înseamnă că nici nu emite dioxid de carbon. Pracic, pompa de căldură este o soluție ecologică pentru locuința dumneavoastră.
Nici în privința consumului de energie electrică nu trebuie să vă faceți griji. În mare, o pompă de căldură folosește 2/3 energia gratuită din natură și doar o treime energia electrică. Așadar, la nivel de consum, este un aparat economic. Practic, folosirea unei pompe de căldură este de două ori mai ieftină decât o soluție de încălzire pe bază de gaz sau alt tip de combustibil.
La nivelul Europei, pompele de căldură sunt printre cele mai folosite instrumente de încălzire a locuințelor, mai ales în cazul construcțiilor noi.
Atunci când optați pentru un model de pompă de căldură, trebuie să aveți în vedere valoarea COP (coeficient de performanță), care arată raportul dintre energia termică și energia electrică de intrare. Cu cât această valoarea este mai mare, cu atât aparatul este mai eficient.
În privința alegerii pompei de căldură și a radiatoarelor potrivite pentru locuința dumneavoastră, întotdeauna să vă consultați cu specialistul sau firma specializată.
Informațiile de pe blog sunt strict informativ, doar pentru a vă clarifica, în mare, anumite aspecte legate de produsele destinate încălzirii locuințelor.
Urmăriți-ne și pe facebook pentru mai multe informații.