Contactează-ne: 0745 086 450
0

Nu ai niciun produs în coș.

Panou solar apă caldă

Oamenii sunt tot mai interesați de soluțiile de încălzire și producere de apă caldă menajeră care să consume cât mai puțin, atât pentru a nu fi nevoiți să plătească sume colosale pentru întreținerea locuinței, cât și din grijă pentru mediul înconjurător. Astefel, cererile și interesul pentru un panou solar apă caldă cresc de la zi la zi.

Panou solar apă caldă – cum funcționează și ce tip să alegi?

Folosind energia naturală a soarelui, prin instalarea de panouri solare, nu mai depinzi în mod constant de furnizorii de energie electrică și/sau căldură și totodată protejezi și mediul înconjurător. Dar cum alegi un panou solar apă caldă potrivit pentru familia ta și câte astfel de sisteme îți sunt necesare?

Atunci când vrei să montezi panouri solare pentru apă caldă, trebuie să ai în vedere câteva aspecte:

– numărul de membri ai familiei (în principiu, un panou solar și un boiler de 100-120 litri ar fi potrivite pentru o familie de până la maximum 4 persoane);

– tipul imobilului: locuință permanantă, casă de vacanță;

– obiceiurile membrilor familiei legate de consumul de apă caldă.

În funcție de bugetul pe care îl ai la dispoziție, poți opta pentru panouri presurizate sau nepresurizate:

  • principiul de funcționare al încalzitorului solar presurizat se bazează pe schimbul de energie dintre colector și apă din rezervor. Pe măsură ce tuburile vidate absorb energia solară, țeava heat pipe (realizată din cupru) va transfera căldura către apa din rezervor. În acest fel apa rece este încălzită în mod constant.
  • panourile solare nepresurizate pentru încălzirea apei se bazează pe circulația naturală a apei (e un sistem gravitațional) între tuburile vidate și rezervorul de apă. Pe măsură ce apa din tuburile vidate se încălzește, aceasta se ridică în mod natural în rezervor, în timp ce apa rece din rezervor curge în tuburile vidate, determinând circulația în tot sistemul.

În ceea ce privește costurile, panoul solar nepresurizat are un preț mai mic comparativ cu panoul solar presurizat, pentru că nu dispune de țeava heat pipe, însă poate presupune anumite cheltuieli suplimentare, cum ar fi o pompă electrică dacă nu e montat la o înălțime care să asigure o presiune bună sau a unei vane antiopărire pentru o temperatură potrivită a apei.

De asemenea, trebuie să ții cont și de orientarea acoperișului – partea sudică va dispne constant de lumina soarelui.

Servicii montaj panou solar apă caldă

Firma de instalații termice Rotherm Grup îți oferă consiliere, dar și o echipă tehnică pregătită să te ajute cu partea de montaj panouri solare. Aici poi vedea pachetele și panourile solare disponibile, la cerere, în magazinul nostru online.

Pentru consultare și cerere de ofertă, nu ezita să ne contactezi la tel. Comercial+Montaj: 0745 086 450 sau pe email: office@rotherm.ro.

Sperăm că acest articol v-a fost de ajutor. Pentru alte lămuriri, ne găsiți și pe pagina noastră de facebook.

Preturile afisate pe site site contin T.V.A.

Despre Rotherm Grup

Rotherm Grup ofera beneficiarilor consultanta tehnica si furnizeaza echipamente termice pentru incalzirea si climatizarea spatiilor, precum si echipamente pentru tratarea apei. Pe de alta parte, Rotherm Grup pune in practica o politica de preturi care vine in sprijinul cerintelor clientului, totodata punand la dispozitia beneficiarului stocuri permanente, montaj si service pentru echipamentele achizitionate.

Certificari

Informatii contact

SC ROTHERM GRUP SRL
Adresa: Iași, Blvd. C A Rosetti nr. 1, bloc 304, Tr. II, parter, cod postal 700141
CUI: RO 13499191
Registrul comertului: J 22/825/2000
Punct de lucru Iași: 0745 086 450
Punct de lucru București: 0723 285 564
Site: www.rotherm.ro
Email: office@rotherm.ro
Service: razvan.pencu@rotherm.ro