Cazanele pe combustibil solid sunt utile în special pentru locuințele din mediul rural sau cabanele de munte etc. Combustibilul solid folosit poate fi: lemn, cărbune, peleți, brichete, tocătură lemnoasă sau alte tipuri de materiale, specificate de fiecare producător în parte. În acest articol, dorim să vă prezentăm gama de cazane pe peleți de la Ferroli și să vă punctăm câteva avantaje, atât ale gamei, cât și ale combustibilului folosit.
Cazane pe peleți Ferroli: modele și avantaje
În gama de cazane pe peleți de la Ferroli, Rotherm comercializează modelele BIOPELLET PRO, SUNPELLET, FSB PELLET și BIOPELLET TECH SC.
BIOPELLET PRO este unul dintre cele mai eficiente cazane pentru încălzire centrală care folosește arderea automatizată a peleților. Principiul de funcționare al acestui cazan se bazează pe utilizarea camerei de ardere în depresiune, aceasta fiind complet etanșă astfel încât fluxul de aer este controlat de ventilatorul de evacuare, montat pe partea din spate a cazanului. Controlul arderii este optimizat folosind un algoritm de modulare, care scade automat dozarea peleților și a aerului pe măsură ce cazanul se apropie de temperatura dorită.
SUNPELLET 7 este un nou cazan din fontă pentru încălzire, cu funcționare pe peleți. Corpul cazanului este alcătuit din elemenți asamblați cu nipluri, profilul elemenților a fost proiectat cu atenţie, iar repartizarea optimă a nervurilor permite obţinerea unei eficienţe termice ridicate, a unui randament ridicat şi realizarea unei economii de energie considerabile. Camera de ardere este imersată în totalitate, ceea ce asigură o lungă durată de funcţionare şi un randament ridicat. Este proiectat pentru racordarea la un boiler extern pentru apă caldă menajeră (opţional).
FSB PELLET 150 sunt prevăzute cu uși mari pentru a permite curățarea ușoară. Camera mare de alimentare face posibilă combustia lentă de
durată. Suprafețele mari de încălzire precum și configurația traseului de gaze arse permit utilizarea foarte eficientă a căldurii. Operarea economică și ecologică reprezintă argumentele convingătoare în favoarea acestui cazan. Cazanul este, de asemenea, prevăzut cu tavă de cenușă. Funcționarea cu peleți a cazanului este asigurată de arzătorul pe peleți, care este alimentat din rezervor prin intermediul
șnecului. Atât arzătorul cât și șnecul și rezervorul de peleti, se livrează împreună cu cazanul. FSB Pellet constituie soluția de încălzire perfectă care combină operarea simplă, fiabilitatea și eficiența cu un preț avantajos.
BIOPELLET TECH SC este unul dintre cele mai eficiente cazane pentru încălzire centrală care folosește arderea automatizată a peleților. Principiul de funcționare al acestui cazan se bazează pe utilizarea camerei de ardere în depresiune, aceasta fiind complet etanșă astfel încât fluxul de aer este controlat de ventilatorul de evacuare, montat pe partea din spate a cazanului.
De ce să alegi cazane pe peleți?
Peleții sunt un combustibil ieftin și care poluează mai puțin. Peleții sunt un produs din lemn, mai precis din resturi de lemn, rumeguș. Sunt, practic, produse reciclate din deșeuri lemnoase. Aceste deșeuri lemnoase sunt presate în niște mașini speciale, oferindu-le aspectul specific. Peleții pot fi de dimensiuni diferite. Peleții astfel obținuți au o putere calorică foarte mare.
Pentru a vă asigura că alegeți un produs de calitate, asigurați-vă că ambalajul nu este denaturat și că nu există impurități. De asemenea, pentru a testa calitatea peleților, adugați câteva bucăți în apă – dacă sunt de calitate superioară, vor pluti la suprafața apei.
Sperăm că acest articol v-a fost de ajutor. Pentru alte lămuriri, ne găsiți și pe pagina noastră de facebook.